Treceți la conținutul principal

APARIȚIE: Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar de Virginia Vallejo -Editura Litera

Am urmărit serialul Narcos pe Netlfix și mi-a plăcut foarte mult. Abia aștept să pun mâna pe această apariție nouă a celor de la Editura Nemira, „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” de Virginia Vallejo.



În iulie 2006, un avion al Agenţiei de Combatere a Drogurilor din SUA o scotea pe Virginia Vallejo din Columbia. Viaţa sa era în pericol pentru că acceptase să fie martorul-cheie în cele mai importante două procese penale din a doua jumătate a secolului XX din ţara sa: asasinarea unui candidat la preşedinţie şi asaltul asupra Palatului de Justiţie, ocazie cu care muriseră circa o sută de persoane, printre acestea magistraţi, forţe de ordine şi civili. Cu 28 de ani mai devreme, Virginia Vallejo era prezentatoare de televiziune în Columbia şi model care apărea pe copertele principalelor reviste. În 1982, îl cunoştea pe Pablo Escobar, un misterios om politic de 33 de ani care, în realitate, manevra iţele unei lumi de o bogăţie inegalabilă, în care mare parte din fluxul continuu de bani provenind din traficul de cocaină se canaliza către proiecte caritabile şi campanii electorale ale unor candidaţi la preşedinţie aleşi pe placul lui. 


Această carte este o pasionantă poveste de dragoste transformată într-o cronică a ororilor şi a ruşinii. În paginile sale este descrisă evoluţia uneia dintre minţile criminale cele mai sinistre ale timpului nostru: capacitatea sa de a semăna teroare şi de a genera corupţie, legăturile dintre afacerile sale ilicite şi diverşi şefi ai statului, asasinatele cărora le-au căzut victime candidaţi la prezidenţiale şi războiul în care a împins o ţară întreagă. Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar este şi unica mărturisire intimă despre legendarul baron al drogurilor, plină de strălucire şi de spirit de supravieţuire, fără a fi lipsită de umor. Virginia Vallejo ne spune această poveste aşa cum nimeni altcineva nu ar fi putut-o face.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre finalul Serialului The Vampire Diaries

Cu fiecare serial care se sfârșește mă simt din ce în ce mai secătuit de tinerețe, pentru că serialul de față am inceput să-l urmăresc încă de la primul sezon. Aveam de gând să public această postare exact după ce am vizualizat live episodul, dar nu am reușit să o finalizez din pricina tuturor sentimentelor pe care mi le-a transmis acest episod. Cu acest ultim episod pot confirma că ne-am întors la emoțiile primelor sezoane de aur. Micul joc oferit de Katherine și întoarcerea ei în serial ca antagonistă, pe care nu ai cum sa nu o îndrăgești și s-o urăști în același timp, l-am așteptat de foarte mult timp. Surpriza este că episodul nu a fost previzibil. Nu cred că sunt singurul care bănuia că Bonnie va muri, însă creatorii au ales altceva. Bonnie si-a regăsit încrederea și a salvat orașul împreună cu un alt personaj care a ademenit-o pe Katherine direct în bătaia flăcărilor iadului. Cred că replica ,,fight, love" a lui Enzo ne-au trezit sentimentele, iar când am

O serie de evenimente nefericite 1: Înneguratul început de Lemony Snicket Recenzie

Puteți comanda  romanul    de pe  Librăria Online Libris . Găsiți multe  c ărți de beletristică   și aveți transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul. „Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu doar că lipsește finalul fericit, dar nu există nici măcar un început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente fericite.      O serie de evenimente fericite este o serie de cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.     Primul volum al seriei începe

De ce mă întrebați?

      Într-adevăr, lumea a luat-o razna și iubirea stă ascunsă printre colțurile lumii, de parcă existența ei ne-ar consuma. Putem fi de acord cu faptul că iubirea nu-i ușoară și că perioada dragostei este nedeterminată, dar dragostea nu este o știință sau vreo boală cu toate că ne putem scrie fiecare o rețetă când apar simptomele: fluturi în stomac, vise, atingeri și priviri pătrunzătoare. Reveria este benefică, dar nu visând la iubire ajungem să avem parte de ea, ci acționând.         Problema oamenilor din prezentul nostru este că nu mai acționează, oamenii nu mai speră și uneori ajung chiar să nu mai viseze. Nu condamn în totalitate această întorsătură pentru că adevărul este în fața ochilor noștri. Chiar și profa mea genială de latină mi-a dat dreptate, când am avut de făcut încă un eseu despre al 99-lea scriitor latin, care vorbea despre iubirea lui. Analizând fragmentele operei, mijloacele stilistice și sentimentele dăinuitoare, am ajuns să termin eseul mai spre seară. Citi